Ce este psihoterapia de familiei?
Psihoterapia de familie se ocupă de înțelegerea problemele apărute în relațiile dintre membrii familiei, investighează formarea, prevenirea și rezolvarea lor. Problemele unei familii pot fi la nivelul relațiilor dintre copii, a celor dintre copii și părinți sau celor dintre părinți și bunici. Psihoterapia și consilierea de familie reușește să îmbunătățească relațiile dintre membrii familiei, să crească înțelegerea rolurilor fiecăruia, a regulilor, a scopurilor și a stagiilor de dezvoltare. Problemele apărute între părinți și copii cer o psihoterapie cu întreaga familie.
Înțelegând importanța problemelor din familii, Adler a pus bazele primului centru de consiliere pentru copii și familii în 1922. Varietatea publicului interesat de aceste probleme, format din părinți, asistenți sociali, profesori sau directori de școli, a dus la un interes comun asupra problemelor din familii și la dorința de rezolvare a lor.
Adler punea la baza problemelor dintre părinți și copii relația disfuncțională dintre ei. Trecerea de la societatea tradițională, autocrată, la societatea democrată, bazată pe egalitate și respect mutual, cere părinților ajustarea stilului de creștere a copiilor. În general, stilul democratic este confundat cu cel de tip laissez-faire în care i se acordă copilului o libertate prea mare. La polul opus, stilul autocratic îngrădește excesiv individualitatea copilului. Nu în cele din urmă, stilul mult prea protector, confundat adesea cu o iubirea foarte mare, formează un adult foarte puțin pregătit pentru cerințele vieții.
Idei de bază în psihoterapia adleriană
Prima preocupare comună a unei familii este să formeze relații care asigură o stare de bine pentru tot grupul. Pentru asta, atât părinții, cât și copiii, au o serie de responsabilități de îndeplinit.
Responsabilitatea copiilor este să contribuie la rutina rezonabilă a familiei, apoi să contribuie la starea de bine a familiei, și ulterior, să nu ceară servicii pentru acțiunile pe care știu să le facă deja. Pentru ca toate acestea să fie posibile, părinții trebuie să ofere o structură potrivită. Structura presupune stabilirea unui program, a unor limite, încurajarea eforturilor depuse de copii și presupune ca părinții să nu se lase exploatați, să nu facă activitățile pe care copiii știu deja să le facă.
Situații în care se folosește psihoterapia de familie:
– probleme de relaționare între copii și părinți
– probleme de relaționare între copii
– probleme de relaționare între părinți și bunici
– familii care au unul sau mai mulți membrii cu probleme psihiatrice
– divorț
– căsătorie/recăsătorie
– parenting/înțelegerea comportamentelor disfuncționale ale copiilor sau prevenția și remedierea lor prin încurajare, ascultare activă, folosirea consecinței naturale sau logice.
– doliu
– relații disfuncționale/conflictuale
Dă o șansă familiei tale la mai multe momente frumoase împreună!

psihoterapie de familie