Comportamentul nepotrivit al copilului

Copilul cu un comportament nepotrivit crede că doar așa poate fi important, iubit de ceilalți, și că acesta este cel mai eficient mod de funcționare. Este dispus să încerce orice metodă ca să se facă observat. Poate să încerce să obțină atenție nemeritată, să-și demonstreze puterea, să-și arate inadecvarea sau să se răzbune.

Părinții spun uneori ”la început nu era așa”, prin asta referindu-se la perioada în care copilul încerca să se integreze prin comportamente acceptate social. Pe măsură ce copilul crește, și crește și grupul său social, părinților le este din ce în ce mai greu să înțeleagă de ce se întâmplă anumite lucruri, ce caută copilul sau ce-ar trebui să facă. Acesta este, de obicei, începutul descurajării. Atât al copilului cât și al părinților.

În lupta pentru putere, copilul este hotărât să arate că poate face ce vrea. Pentru el este inadmisibil să accepte ordine de la ceilalți. Dacă adultul reușește să-l constrângă folosindu-și puterea, copilul va fi și mai convins de valoarea ei.

În mecanismul de câștigare a atenției, pentru că nu crede că este capabil să facă lucruri utile, copilul încearcă să-i țină ocupați pe ceilalți. De obicei, vorbește foarte mult, este zgomotos, uneori se comportă ca un mic clovn etc.

Răzbunarea este rezultatul unui conflict violent. Copilul nu mai speră că poate să obțină putere sau atenție, și crede că își poate face simțită prezența doar dacă îi rănește pe ceilalți și îi face să-l urască.

Inadecvarea sau neadaptarea, considerată de unii specialiști, cel mai de nedorit comportament, poate fi tradusă prin ”nu mai vreau nimic de la voi”, ” vreau doar să mă lăsați în pace”. Pentru a evita implicarea, copilul se folosește de incapacitățile sale sau de o presupusă incapacitate. Pentru părinte, poate fi util să reușească să facă diferența dintre cele două pentru că, astfel, l-ar putea ajuta pe copil să își reamintească ce știe deja să facă sau să-l ajute acolo unde chiar nu știe.

Despre scopurile copilului am mai scris și aici.