Rudolf Dreikurs vorbește despre psihoterapie, ca modalitate de corectare a valorilor sociale greșite, accentuându-i și rolul educativ.
Cu un minim de efort, fiecare dintre noi poate numi câteva valori sociale care ne fac să gândim că ”lumea a luat-o razna”. Lumea a luat-o razna, dar lumea e formată și din noi, cei care observăm și contribuim, poate, la nebunia pe care o reclamăm prin faptul că nu punem sub lupa clarificării psihologice purtarea noastră. Întotdeauna se găsește cineva mai slab decât noi, mai ”nebun”, mai încurcat de cerințele fără noimă, care ne înconjoară. ”Rândul nostru”, așa cum o arată situația celor care ajung, în cele din urmă, fie la psihoterapeut, fie la psihiatru, fie la amândoi, vine abia în momentul în care ajungem într-o situație de criză, când suferința e gata-gata să ne pună la pământ.
Psihoterapia nu este un panaceu universal, dar este o resursă consistentă, valoroasă, care ne arată diferența dintre funcțional și disfuncțional, normal și patologic, încurajare și descurajare, creștere și stagnare etc. Astfel, psihoterapia intervine asupra suferinței psihice care ne afectează calitatea vieții și care, ignorată, duce la dezvoltarea patologiilor.
Revenind la Dreikurs, acesta spune despre valorile sociale greșite, care persistă astăzi și care sunt responsabile de înclinația nevrotică a oamenilor, că sunt caracterizate de o exagerare a ceea ce este bun sau rău, corect sau greșit, sus sau jos. Vindecarea este dată de mișcarea pe orizontală, îndreptată către utilitate, astfel încât bun și rău, sus și jos, devin părți dintr-un proces alternativ, normal, așa cum este ziua și noaptea, acordul și dezacordul. Judecățile de valoare sunt înlocuite de înțelegerea relativă a semnificației fiecărui comportament și astfel valoarea absolutistă dispare. Bun și rău, sus și jos, nu mai sunt necesare pentru că poate fi înțeles scopul comportamentului, intenția de a rezolva situații, de a găsi răspunsuri, de a aparține etc.
Citez întreg capitolul despre succesul personal din cartea lui Dreikurs, pentru că nu cred că o reinterpretare a mea ar putea fi mai explicită. Așadar:
”Așa cum avem dorința de a avea dreptate și de a fi corecți, avem și preocuparea pentru succes. În societatea noastră succesul personal este foarte valorizat, iar eșecul este condamnat. Din această cauză este puternic încurajată dezvoltarea pe verticală. Ambiția de a reuși este probabil cea mai spectaculoasă stimulare socială a vremurilor noastre. Prea puțini realizează costul imens pe care trebuie să-l plătească pentru această valoare socială greșită. Inoculăm fiecărui copil convingerea că trebuie să fie mai bun, să obțină mai mult pentru că altfel nu va fi bun, va fi un eșec. Dar pentru fiecare copil care poate să-și satisfacă această hiper-ambiție într-un mod util – social, academic, atletic – există mii de copii care nu au șansa de a se simți importanți, semnificativi. Aceștia fie renunță, fie se îndreaptă spre latura inutilă. Cele mai multe eșecuri sunt rezultatele descurajării inevitabile care apare dacă încrederea în abilitatea cuiva nu se menține pe aceeași linie cu idealul de sine, cu ceea ce persoana trebuie să fie sau să facă. Cei mai mulți criminali și delicvenți juvenili sunt victimele unei ambiții pervertite ce le este insuflată de o societate flămândă de prestigiu. Ei se pot simți importanți doar dacă încalcă legea și dacă duc o ”bătălie” împotriva societății și a reprezentanților ei.
Mișcarea pe linia orizontală nu oferă nici senzația succesului personal, nici tortura eșecului. Când cineva dă ce-i mai bun din el nu presupune să se compare cu alții și nici să depindă de opiniile altora, de aprobarea sau dezaprobarea lor. Tuturor le plac aprobările, dar omul liber, sigur pe propria-i valoare, nu depinde de ele. Pacienții noștri au nevoie să învețe această libertate interioară, despre care Adler le vorbea studenților atunci când le spunea să nu aibă o miză personală în orice ar face. Dacă iese bine, cu atât mai bine, dar dacă nu, trebuie să mergem mai departe. Dacă ne simțim înfrânți, abilitatea noastră de a merge mai departe este serios afectată, dar nimeni, în afară de noi înșine, nu poate face să ne simțim înfrânți. Eșecul de a realiza ceea ce ne-am dorit poate fi o experiență importantă și o parte a procesului de învățare. Dar pentru asta este nevoie să nu o considerăm un rezultat al lipsei noastre de valoare personală sau de abilitate. E nevoie să facem distincția între faptă și făptaș. Ceea ce facem poate fi rău, prostesc, dar asta nu înseamnă că suntem răi sau proști. Deocamdată, societatea nu ne învață această lecție, dar psihoterapia nu poate continua fără a preda asta.”
Din lista valorilor sociale greșite, analizate de Dreikurs,  face parte și dorința de auto-elevare, perfecționismul, frica de a face greșeli, rațiunea și obiectivitatea.
Citat din: Psihodinamici, psihoterapie si consiliere, Culegere de lucrări aparținând lui Rudolf Dreikurs, M.D., trad. Anda Păcurar, București, Espresso, 2016