Dezvoltarea unor abilități de creștere a copiilor sunt necesare, dar cer timp și antrenament.

Știm că  avem nevoie de instrumente de abordare a copiilor, mai ales în momentul în care întâmpinăm dificultăți în relația cu ei. Cunoștințele și abilitățile necesare pentru o dezvoltare bazată pe încurajare, pe creșterea deprinderilor necesare sarcinilor vieții, sunt investite de fiecare adult, cu mai mult sau mai puțin interes, în funcție de cât de mult alege să se bazeze pe intuiție, pe conexiunea cu cel mic sau pe învățarea unor principii de creștere a copiilor.

Spiritul creativ al prichindeilor nu permite o abordare cantitativă, ca și cum am putea inventaria toate reacțiile acestora, pentru a le repara pe cele stricate, ci, mai degrabă una calitativă, în care învățăm metode democratice, bazate pe încurajare și respect.

Una dintre aceste metode este consecința logică. Ca să o înțelegem mai ușor, trebuie să definim mai întâi un alt tip de consecință, cea naturală.

Ce reprezintă o consecință naturală?

Consecința naturală este rezultatul care se întâmplă ca urmare a unui comportament care nu este planificat sau controlat (Pryor&Tollerud, 1999). Ex. dacă am pierdut jucăria unui copil, mă pot aștepta ca, data viitoare, să nu mai dorească să împartă jucăriile cu mine; dacă am șifonat cartea împrumutată de colegul de bancă, se poate întâmpla să se supere și chiar să refuze să-mi mai împrumute alte cărți. etc.

În cazul consecinței naturale, intervenția adultului nu este implicată.

Ce reprezintă o consecință logică?

Consecința logică nu apare în mod natural, ca rezultat al unui comportament, ci este în mod intenționat stabilită de adult, în acord cu situația obiectivă. Presupune să dai posibilitatea copilului să aleagă, și să vorbești cu el în privat sau în prealabil despre posibilele consicențe logice. Ex. dacă copilul își lovește semenii de la locul de joacă, părintele va analiza împreună cu acesta riscurile situației si decide, împreună cu el, ce se va întâmpla, dacă comportamentul problematic se va repeta. Pot hotărâ să plece din parc, să se retragă într-o zonă în care nu sunt copii, să facă o pauză până se liniștește sau orice altceva ce ar putea fi de ajutor pentru reîntoarcerea la comportamentul acceptat.

În acest caz, adultul are un rol activ, orientat către un scop. Scopul ar fi acela de a-l ajuta pe copil să dobândească comportamentele necesare în anumite situații.

Dacă o consecintă logică ar putea fi resimțită de copil ca fiind pedeapsă, atunci mai bine renunțăm la ea și ne gândim la o altă metodă pozitivă de educație, cum ar fi: consiliu de familie, concentrarea pe soluții, construirea unei rutine, acordarea posibilităților limitate, solicitarea ajutorului, înţelegerea convingerii din spatele comportamentului, depăşirea unei situații cu respect și demnitate etc.

Condiții

Pentru ca o consecință logică să nu fie percepută ca pedeapsă, trebuie:

  • să aibă legătură cu comportamentul copilului
  • să fie respectuoasă – nu implică reproș, rușine sau durere (pedeapsă fizică). Consecința este transmisă cu empatie, pe un ton respectuos, altfel copilul va fi distras de emoțiile adultului și de propriile sentimente de furie, date de atitudinea nerespectuoasă, și nu va reflecta asupra opțiunilor. Când un copil nu este tratat cu respect poate deveni agresiv, pasiv, poate acumula resentimente, poate devini necooperant sau poate încerca să se răzbune pe adult.
  • să fie rezonabilă – trebuie să fie rezonabilă atât pentru adult cât și pentru copil. Ex: nu este rezonabil să-i ceri copilului să renunțe la ieșirile în parc timp de o săptămână, dacă s-a prostit într-o zi, dar poate fi rezonabil să-i ceri să renunțe la ieșirea dintr-o zi, pentru a reflecta asupra comportamentului cooperant.
  • să fie de ajutor – include schimbare pentru toți cei implicați

Când condițiile de mai sus lipsesc, apar următoarele reacții:

  • resentimente – ”Nu este corect. Nu pot avea încredere în adulți.”
  • răzbunare – ”Ei câștigă acum, dar eu mă voi face și mai rău.”
  • revolta – ”Le voi arăta că pot face ce vreau eu.”
  • retragere – sub formă de furișat ”Nu voi mai fi prins data viitoare.” sau prin reducerea stimei de sine – ”Sunt o persoană rea.”

Uneori, adulții se simt încurcați pentru că nu sunt siguri care ar putea fi consecința logică. Pentru a ușura înțelegerea, ne putem orienta folosind următoarele tipuri de concesințe:

  1. Ai stricat, repari (You break it, you fix it) – se folosește în situații în care ceva a fost stricat sau a fost creată dezordine (accidental sau intenționat). Cei care sunt responsabili pentru crearea problemei, sunt responsabili și de rezolvarea ei. Se folosește când o situație poate reprezenta, pentru copil, o oportunitate de a rezolva problema.
  2. Pierderea privilegiilor (Loss of privilege) – se folosește când comportamentul copilului nu îndeplinește așteptările prestabilite. Consecința constă în pierderea temporară a privilegiului de a folosi un obiect sau de a participa la anumite activități. Adultul trebuie să fie sigur că cel mic poate înțelege amânarea. Se folosește când copilul sfidează, uită sau testează regulile. Ex: când un copil folosește pensula într-un mod în care îi deteriorează părul, părintele îi spune că nu mai poate folosi acuarelele până când nu revizuiește regulile de folosire a pensulei fără să o deterioreze.
  3. Amânarea pozitivă (Positive time-out) – se folosește când copilul are nevoie să se liniștească și să restabilească controlul. Copilul se retrage într-un loc prestabilit, până când își recapătă liniștea, apoi se reîntoarce în grup.

Se folosește pentru abateri minore, făcute cu intenție sau din greșeală, care ar putea duce la comportamente distructive, pentru a da copilului posibilitatea să exerseze strategiile care îl ajută să recâștige auto-controlul. Ca să nu fie percepută ca o pedeapsă, este important ca adulții să le explice copiilor, în prealabil, că uneori avem nevoie de puțin timp și spațiu pentru a ne verifica când începem să ne pierdem calmul.

Copiii trebuie  să cunoască câteva tehnici de calmare.